Locuri

Castelul Bran
Castelul BRAN, este situat intr-un punct cheie, intre Muntii Bucegi – Muntii Piatra Craiului, la 30 km de orasul Brasov, fiind unul dintre cele mai importante monumente istorice, atat datorita frumusetii si salbaticiei peisajului si al zonei, cat si datorita legendei Contelui Dracula, legenda ce s-a pastrat vie dupa scurgerea atator veacuri, Contele Vampir asigurandu-si in acest fel nemurirea.
Biserica Neagra
Constructia ei a fost inceputa in stil gotic sub prim-preotul thomas Sander in anul 1383 pe locul unei biserici din prima jumatate a secolului al XIII-lea. In mare parte terminata, biserica a suferit distrugeri serioase in timpul primei invazii turcesti in anul 1421. Pana in anul 1477 constructia s-a incheiat si biserica a fost sfintita, hramul ei fiind Sfanta Fecioara. Din cele doua turnuri prevazute in planul initial in partea de vest a bisericii, a fost realizat numai cel de sud-vest, ridicandu-se la o inaltime de 65 m. In anul 1689, in timpul marelui incendiu, biserica a suferit mari daune.
Piata Sfatului din Brasov
Piața Sfatului era, în Evul Mediu, locul în care în Brașov se organizau târguri atât pentru negustorii sași și români cât și pentru cei veniți din Ungaria. Se ajungea în piața prin strada Vămii (actuala Mureșenilor), iar lângă stradă erau vămuite mărfurile. Casa Sfatului din centrul pieței, era locul unde fiecare negustor trebuia să-și așeze marfa, iar funcționarii orașului se asigurau ca aceste locuri sa fie respectate. În apropierea pieței se află Biserica Neagră, bastioanele Fierarilor și Graft, turnurile Turnul Alb și Turnul Negru precum Poarta Șchei, Poarta Ecaterinei. Piața Sfatului este probabil cel mai cunoscut și vizitat loc al Brașovului, unde sunt organizate diverse evenimente cultural artistice, concerte în aer liber ca „Cerbul de Aur”, etc.
Poarta Schei
Poarta Schei din Braşov a fost construită în anul 1828, la un an după dărâmarea Porţii Ecaterinei pentru a facilita accesul în Cetatea Braşov a locuitorilor din Şcheii Braşovului. Fiind construită din piatră şi cărămidă, Poarta Şchei are trei intrări în formă de arce, una principală de mari dimensiuni în mijloc şi două intrări mai mici pe laterale. Deasupra intrărilor laterale este amplasată o inscripţie în limba latină care marchează faptul ca ridicarea porţii a început în timpul regimului împăratului Francisc I.
Poarta Ecaterinei
Poarta Ecaterinei (în germană Katharinentor) a fost construită, pentru a facilita accesul șcheienilor în Brașov, la mijlocul laturii dintre Bastionul Țesătorilor și cel al Fierarilor, pe locul unei vechi porți din veacul al XIV-lea sau al XV-lea, distrusă de inundația din 24 august 1526, cât și în urma năvălirilor turcești. Aceasta se întindea de la actualul Corp S al Universității „Transilvania”, unde era moara porții, până dincolo de actuala Poartă Șchei. Fiind situată la capătul străzii Caterinei – care la rândul ei a preluat numele de la mănăstirea de călugărițe ce fusese acolo – poarta a primit denumirea de Ecaterina. În 1559 a fost ridicat și turnul porții, care se vede și astăzi.
Muntele Tampa
Pe Tâmpa se poate ajunge pe mai multe căi: există cele 25 de serpentine, tăiate în 1837 de către Ocolul silvic al Brașovului, treptele lui Gabony, drumul Cavalerilor, vechi din vremea cetății Brașovia sau drumul pentru mașină de „la iepure”. Cei neobișnuiți cu drumețiile lungi pot lua telecabina, care face legătura între Cabana-restaurant Casa Pădurarului de la poale și Restaurantul Panoramic, aflat pe coama muntelui, în mai puțin de trei minute. Priveliștea din vârful Tâmpei, de pe terasa de piatră construită în 1873 ori de pe cea a fostului restaurant Béthlen, oferă o splendidă panoramă asupra orașului, iar în zilele senine se poate observa întreaga țară a Bârsei.
Prima Scoala Romaneasca
Prima școală românească din Brașov se află în interiorul curții Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Șcheii Brașovului. Primele cursuri în limba română au avut loc aici în 1583. Actuala clădire datează din anul 1760. În prezent edificiul adăpostește “Muzeul Prima Școală Românească”, sub conducerea filologului Vasile Oltean.Vechii șcheieni, care practicau un negoț de larg răsunet cu Moldova și Muntenia, dar care ajunseseră să străbată Levantul, Balcanii până departe în Siria și Egipt, au protejat prin danii lăcașul de cultură și învățătură, care astăzi a devenit “Muzeul Prima Școală Românească”. Cele aproximativ 4.000 cărți vechi și peste 30.000 documente precum și numeroase obiecte muzeale stau astăzi strajă la temelia istoriei, oferind tuturor posibilitatea de cunoaștere a adevărului care se derula istoric pe aceste meleaguri.
Turnul Alb
Turnul Alb face parte din fortificaţiile Braşovului, reprezentând cel mai ridicat punct de fortificaţie din Braşov. Turnul a fost construit între anii 1460-1494 şi avea ca destinaţie apărarea breslelor cositorarilor şi arămarilor. Turnul Alb este situat pe un vârf de stâncă al dealului Warthe(Straja), la 59 de metri distanţă de zidurile cetăţii şi comunica cu aceasta printr-un pod mobil care făcea legătura cu Bastionul Graft. Turnul are o înălţime de 18-20 de metri şi formă de semicerc închis, fiind dotat cu metereze, guri pentru smoală şi balcoane susţinute de console cioplite în piatră.